Doi jucători din liga a treia din Spania au condamnați la câte zece ani de închisoare după ce au vrut să-l ucidă pe căpitanul echipei adverse. După câteva contre din timpul meciului El Palo – Alhaurin de la Torre, doi fotbaliști ai gazdelor l-au amenințat pe liderul oaspeților, Samuel Galan, iar la final și-au pus planul în aplicare.
Tribunalul din Malaga i-a condamnat pentru tentativă de ucidere. Cei doi componenți ai clubului El Palo au fost găsiți vinovați pentru fapta petrecută în urmă cu cinci ani.
Procurorii au cerut o pedeapsă de 16 ani, respectiv 14, de închisoare pentru agresori, dar în cele din urmă fiecare a primit zece ani după gratii.
Mai mulți martori au declarat pe parcursul procesului că Samuel Galan a fost amenințat. „Te voi ucide! Vezi tabela? Când se va încheia meciul, te voi ucide. Ne vedem afară! Te aștept” a spus unul dintre făptași, conform celor aflate de Marca. Cel care a adresat cuvintele respective a apelat la un coechipier și amândoi l-au atacat pe căpitanului lui Alhaurin de la Torre, după meci. Victima a fost înjunghiată de două ori! Galan s-a târât până la vestiare, unde a leșinat și a fost găsit de cei din staff-ul echipei sale. Personalul medical a fost alertat urgent și Galan a ajuns la spital, acolo unde doctorii au reușit să-i salveze viața.
Agresorii, pe lângă condamnarea la câte zece ani de închisoare, vor plăti 69.000 de euro despăgubiri victimei. În plus, nu au dreptul să se apropie de Galan la mai puțin de un kilometru în următorii 11 ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER